Durere și rugăciune după moartea lui Matei. Minorul de 14 ani, fiu de preot, a murit după ce a plonjat cu maşina în râu alături de mama și de frații săi
[Realitatea] 8/01/2026
În mesajul transmis, reprezentanții schitului au anunțat programul slujbelor de priveghere și înmormântare, alături de un cuvânt de nădejde creștină:„Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutății.”Ajutor pentru familia îndoliatăPotrivit informării oficiale, trupul neînsuflețit al lui Matei a fost adus la Schitul Sihăstria Sunători, unde cei care l-au cunoscut și iubit îi pot aduce un ultim omagiu. Slujba Priveghiului este programată pentru această seară, începând cu ora 17:00, iar Sfânta Liturghie va fi săvârșită mâine dimineață, de la ora 9:00.După ora 14:00, sicriul va fi transportat către Mănăstirea Buciumeni din Fălticeni, unde slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă dimineață. Mesajul schitului se încheie cu un îndemn (…)
Alte articole din Realitatea
Cristian Rizea a făcut recent declarații publice în care susține (…)
[Realitatea] - 10/01/2026
După demisia lui Klaus Schwab, conducerea Forumului Economic (…)
[Realitatea] - 10/01/2026
Mesajul transmis este unul fără precedent în unitatea și duritatea (…)
[Realitatea] - 10/01/2026
Într-o intervenție în direct la REALITATEA PLUS, Zamfir le cere (…)
[Realitatea] - 10/01/2026
Peste alte 30 de localități din 15 județe au fost lovite de (…)
[Realitatea] - 10/01/2026
UPDATE 8:00 Incendiu la un depozit de petrol în regiunea (…)
[Realitatea] - 10/01/2026
Conform informațiilor furnizate de Prefectura Hunedoara, (…)
[Realitatea] - 9/01/2026
[Toate articolele din: Realitatea +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY